Stimată doamnă ministru,

Conform Raportului Eurostat publicat la sfârșitul lunii aprilie, România a înregistrat un nivel ridicat al abandonului şcolar timpuriu, de 16,4%, cât şi o rată scăzută a populaţiei cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani care a absolvit învăţământul superior (24,6%).

Observăm și o discrepanță între învățământul urban și cel rural, în cazul învățământului rural abandonul școlar atingând 26,6%, cu 20% mai mult decât urbanul. Aproape 38% dintre copiii înscriși în învățământul rural nu au reușit anul trecut să obțină nota 5 la examenele naționale.

Este evident că un efort suplimentar este necesar pentru a echilibra calitatea învățământului din mediul rural cu cel urban, principalele probleme fiind absenteismul și abandonul școlar, dar și calitatea pregătirii cadrelor didactice. Doresc să atrag atenția asupra unei realități triste, și anume faptul că mulți profesori din liceele tehnologice și școlile profesionale din orașe se plâng că unii elevi proveniți din mediul rural nu știu să scrie și să citească după 8 ani de școală. Cu toate că acești elevi nu au abandonat școala în mod oficial, și deci, nu apar în statisticile privind abandonul școlar, este evident că nu au prea fost prezenți în cei 8 ani de școală.

Un factor care contribuie la reducerea absenteismului și abandonului școlar este decontarea navetei elevilor. În acest context, este îngrijorătoare informația conform căreia, Guvernul pregătește o Ordonanță de Urgență prin care intenționează să treacă serviciile de transport intra-județean din sfera publică în cea comercială. Acest lucru ar duce la imposibilitatea decontării navetei elevilor de către autoritățile județene și ar crește semnificativ abandonul școlar.

Care este poziția Ministerului Educației privind această schimbare și modul în care va afecta elevii? Veți lua atitudine împotriva adoptării acestei ordonanțe care contravine prevederilor din Legea educației naționale?

Ce masuri aveți pregătite pentru reducerea abandonului școlar în special în zona rurală? Luați în considerare generalizarea programului masă la școală și școală după școală?

Vă mulțumesc și aștept răspunsul în scris.

Cu stimă,

Florica Cherecheș, Deputat PNL de Bihor