Stimată Domnă Ministru,

Conform Raportului European de țară din 2019 privind România, una din marile deficiențe în domeniul preșcolar o reprezintă rata scăzută de participare a copiilor la structuri de educație și îngrijire preșcolară. În cazul copiilor între 4 ani și vârsta de începere a învățământului primar obligatoriu, rata de participare este de  88%, față de 95% media UE în 2016. De asemeanea, doar 15,7 %, comparativ cu media UE de 34%, din copii sunt înscriși la creșe, principalul motiv fiind numărul insuficient de locuri, adică lipsa infrastructurii specifice. .

Conform specialiștilor, dobândirea de competențe cognitive și integrarea socială este extrem de importantă la această vârstă fragedă, fiind facilitată de participarea copiilor la activitățile preșcolare.

Stimată doamnă ministru, având în vedere faptul că în programul de guvernare, la subcapitolul „Dezvoltarea sistemului de educație timpurie”, se promite construirea a 2500 de creșe, grădinițe și unități after-school, vă rog să-mi comunicați câte din acceste structuri au fost finalizate și sunt funcționale?

Care este orizontul de timp pentru atingerea acestui obiectiv?

Ce alte măsuri aveți în vedere pentru a crește procentul de participare a copiilor în structurile de educație și îngrijire timpurie?

 

Florica Cherecheș, Deputat PNL de Bihor, Vicepreședinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport