Stimată Doamnă Ministru,

În cadrul Adunării generale a Asociației Comunelor din România, v-ați exprimat intenția de a muta clase din învățământul profesional de la liceele și scolile profesionale din orașe la școlile generale din sate, cu scopul de a reduce abandonul școlar.

Acum când România străbate cea mai acută criză a forței de muncă, dezvoltarea învățământului profesional ar trebui să reprezinte o prioritate pentru sistemul educațional, răspunzând astfel solicitărilor insistente ale mediului de afaceri și oferind o șansă de integrare multor tineri. Astfel, toate deciziile luate în acest domeniu trebuie sa fie bine gândite, justificate și soluționate.

Pornind de la afirmația dumneavostră: “Acolo unde dumneavoastră considerați că cei care pleacă din sat spre clasa a IX-a într-o școală profesională sau într-un liceu la oraș ar putea să rămână în sat – să luăm o clasă profesională de la oraș și o aducem acolo și o lipim de școala generală pe care o avem în satele noastre”, vreau să vă întreb Doamna Ministru, dacă vă mențineți această intenție.

Dacă da, pe ce studii se fundamentează ea și pe ce criterii vor fi selectate școlile generale care își vor completa oferta și cu clase din învățământul profesional? Cum vor fi asigurate posturile pentru profesorii necesari acestor clase, precum și infrastructura corespunzătoare pentru o practică de calitate? Credeți că această decizie ar putea avea un impact negativ asupra învățământului dual, dat fiind faptul că școlile ar fi mai departe de agenții economici?

Vă mulțumesc și aștept răspunsul în scris.

 

Florica Cherecheș, deputat PNL de Bihor