Ca membru al Uniunii Europene, România beneficiază de sprijin financiar prin finanţări nerambursabile. S-a încheiat deja prima perioadă de finanţare, 2007-2013, dar datorită utilizării acestor fonduri în procent foarte mic, de doar 37,8%, România a beneficiat de o extindere a perioadei în care se pot atrage aceşti bani, de la 2013 la 2015, discutându-se în prezent chiar posibilitatea prelungirii cu încă un an a acestui termen, în scopul creşterii gradului de absorbţie.

Deşi guvernul a declarat că are ca obiective majore pentru anii următori atragerea unui procent cât mai mare a fondurilor existente până la sfârşitului lui 2015, „recuperând întârzierile acumulate în trecut”, precum şi negocierea şi implementarea „mult mai bine” a fondurilor aferente perioadei viitoare de programare (2014-2020), „învăţând din lecţiile trecutului”, am intrat deja în a doua perioadă de finanţare, 2014-2020, şi, deşi suntem la sfârşitul primului an din această perioadă, încă nu au fost lansate apeluri de proiecte, iar priorităţile de dezvoltare sunt încă neclare.

Nu ştiu care este explicaţia acestei întârzieri şi de ce nu se accelerează procesul pentru a nu rata o parte semnificativă din aceste resurse disponibile pentru România. Este inadmisibil ca din cauza nepăsării sau incompetenţei unor funcţionari care ar trebui să conceapă aceste ghiduri, să nu putem beneficia pe deplin de banii puşi la dispoziţie de Uniunea Europeană. E foarte posibil ca de data asta să nu mai beneficiem de o perioadă de graţie, de extinderea perioadei de implementare, şi atunci ar fi cu atât mai gravă întârzierea.

Pe de altă parte, sper ca aceste ghiduri să fie întocmite de specialişti care şi-au însuşit observaţiile Uniunii Europene şi care au cunosc realităţile economice cu care se confruntă firmele, organizaţiile neguvernamentale şi autorităţile publice.

Sincer, mă îndoiesc de acest lucru, fapt demonstrat de experienţele negative pe care le au majoritatea celor care au implementat în ultimii ani astfel de proiecte. Prea adesea, aplicanţii şi beneficiarii de finanţări nerambursabile sunt priviţi cu suspiciune de funcţionarii care le verifică documentaţia şi le refuză părţi substanţiale din cererile de finanţare sau rambursare, pentru simplul motiv că nu înţeleg anumite lucruri şi, în loc să recunoască şi să se informeze, preferă să taie, că „precis e ceva necurat la mijloc”.

Implementarea unui astfel de proiect cere multă muncă, asumarea unor riscuri, responsabilitate în declaraţii, corectitudine în prezentarea datelor financiare, transparenţă în licitaţii, acces la fonduri proprii care, în cel mai fericit caz vor fi rambursate, dar şi foarte multe hârtii cu explicaţii şi clarificări. Nu m-ar deranja aceste lucruri dacă ar fi toate justificate, dar să ţi se ceară aceleaşi hârtii de 3-4 ori şi explicarea aceluiaşi lucru de alte câteva ori, mi se pare un abuz. Dacă un om de bună-credinţă care are o firmă pe care vrea să şi-o dezvolte cu ajutorul acestor bani scrie un proiect şi primeşte o finanţare, de foarte multe ori, ajunge să regrete amarnic că a avut această intenţie, atâta este de hărţuit şi solicitat în perioada implementării şi a monitorizării. Faptul că anumite reglementări sunt interpretabile şi că întotdeuna planează asupra bravului beneficiar, posibilitatea rezilierii contractului şi a rambursării sumelor deja acordate provoacă fiori reci şi paralizează orice intenţii de acest fel pe viitor.

E adevărat că unii au încercat doar să se îmbogăţească prin aceste fonduri, fără a dori cu adevărat să contribuie la dezvoltarea comunităţii lor sau la crearea de locuri de muncă, e adevărat că unii au exagerat nepermis de mult preţurile oferite la licitaţii, e adevărat că nu toţi au fost de bună-credinţă atunci când au aplicat, ci s-au lăsat ademeniţi de dorinţa de îmbogăţire rapidă. Nu trebuie însă să generalizăm şi să-i considerăm pe toţi vinovaţi, prezumţia de nevinovăţie ar trebui să primeze şi în aceste cazuri.

Buna pregătire, experienţa dovedită şi profesionalismul funcţionarilor care elaborează ghiduri, şi apoi a celor din organismele de implementare, ar trebui să contracareze intenţiile unora de a frauda. Dacă sunt observaţii îndreptăţite, ele trebuie făcute cu dorinţa sinceră de a corecta, pentru ca beneficiarul să nu ajungă să piardă finanţarea sau să primească mult mai puţin decât are nevoie. Prevenţia este mult mai sănătoasă şi în acest caz.

Solicit ministrului să asigure instruirea funcţionarilor implicaţi în evaluarea, verificarea şi monitorizarea proiectelor, pentru a asigura aplicarea unitară a prevederilor legislative şi să vegheze ca „simplificarea procedurilor de achiziţii pentru beneficiarii privaţi” să se aplice la toate OI-urile. Solicit să verifice respectarea ordinelor de ministru, astfel încât dacă se cer anumite documente într-o singură copie pe hârtie şi scanate pe CD, funcţionarii să nu solicite două sau trei copii pe hârtie, fără niciun fundament legislativ, iar la vizitele de monitorizare să mai ceară încă un rând de copii, pentru că „colega” din biroul alăturat nu le are şi ea pe hârtie.

Vi se pare normal ca pe POSDRU un expert să ajungă să depună documente de la toate locurile de muncă pentru a-şi dovedi experienţa profesională? Dacă există suspiciuni în legătură cu experienţa profesională a unui expert, atunci să existe mijloace de comunicare între instituţiile statului cu privire la contractele de muncă avute anterior de expert.

Vi se pare normal ca pe POSDRU pentru decontarea cheltuielilor cu cazarea să se solicite diagrama hotelului, în condiţiile în care pe aceasta apar toate persoanele care s-au cazat într-o anume zi la hotel, care nu au nicio legătură cu proiectul şi care poate nu doresc să afle câteva zeci de persoane că au fost la un anumit hotel într-o anumită zi? Factura şi contractul de cazare ar trebui să fie suficient. Majoritatea beneficiarilor de fonduri nerambursabile sunt de bună-credinţă, nu sunt hoţi.

Vi se pare normal ca procedurile de achiziţii pentru beneficiarii privaţi să fie complicate de funcţionarii publici mai mult decât prevede Ordinul MFE nr. 1120/2013? Sunt solicitate procese-verbale de deschidere a ofertelor, când ordinul nu vorbeşte despre aşa ceva, se solicită stabilirea unor criterii de atribuire, în timp ce ordinul spune clar: „Beneficiarul privat compară ofertele primite. Dacă se primeşte o singură ofertă, beneficiarul poate să o analizeze şi să procedeze la atribuirea contractului de achiziţie, dacă oferta respectă specificaţiile tehnice elaborate conform etapei 1”.

Solicit ministrului Teodorovici mai multă preocupare pentru a identifica oameni de calitate, cu experienţă şi cu dorinţă de a ajuta România să acceseze cât mai mulţi bani, care să lucreze la aceste programe. Să fie sancţionată atitudinea funcţionarilor care văd un mic infractor în orice beneficiar şi îl tratează pe acesta ca atare, în loc să-i arate respect pentru faptul că-şi asumă riscuri, chiar şi personale, pentru a crea locuri de muncă şi a investi în dezvoltarea comunităţii în care-şi desfăşoară activitatea, a ţării, în general.

Solicit de asemenea ministrului să grăbească procesul elaborării ghidurilor, astfel încât finanţările pentru perioada actuală să fie disponibile cât mai curând. Nu este permis să mai pierdem nicio zi, pentru că fiecare zi ne costă!