Cheltuielile sociale pentru plata indemnizațiilor persoanelor cu dizabilități, salariile însoțitorilor şi alte prestații sociale, se plătesc din bugetele locale ale Unităților Administrativ Teritoriale (UATuri).

Ca să închidă gura primarilor din toată țara, Guvernul, prin Legea bugetului  de stat, işi ia angajamentul într-o frază că în cazul în care vor exista situații punctuale de UATuri care nu-şi vor putea plăti cheltuielile sociale justificând că nu le ajunge alocarea bugetară, vor putea solicita şi primi sumele necesare la rectificările bugetare. Cu alte cuvinte, PSD doreste ca primarii să fie la cheremul lor, cu mâna întinsă la uşa ministrului finanțelor, pentru a cerşi banii necesari pentru plata indemnizației persoanelor cu dizabilități sau salariile însoțitorilor acestora.

O altă consecință nefastă este că investițiile la nivelul județean sau local vor fi reduse, fiind afectate negativ şi investițiile pe fonduri europene, deoarece există riscul ca primăriile sau consiliile județene să nu mai aibă bani pentru confinanțarea lor.

De asemenea, PSD a demonstrat de-a lungul timpului că face rectificările bugetare pe criterii strict politice şi clientelare, UAT urile cu primari din opoziție fiind sărite de la aceste alocări pentru că PSD nesocoteşte complet nevoile celorlați primari şi a cetățenilor din acele localități.

PNL solicită revenirea la situația precedentă în care  guvernul aloca din bugetul de stat 90% din suma aferentă cheltuielilor sociale iar UATurile contribuiau cu doar 10%! PSD minte românii spunând că au majorat veniturile autorităților locale. În realitate, prin majorarea cotelor defalcate din impozitul pe venit de natură salarială la 60%, abia acoperă pierderea veniturilor bugetare datorată de ” reforma fiscală” din 2017.

PSD demonstrează încă o dată că a mințit românii cu programul de guvernare propus, deoarece a promis că din 2019 va prelua INTEGRAL din sumele defalcate din TVA de la nivelul bugetului de stat, plata indemnizației persoanelor cu dizabilități sau a salariilor insoțitorilor acestora.

PNL susține că aceste politici sociale nu se pot diviza, că ele trebuie să fie compacte şi reglementate de un cadru legislativ unitar la nivelul întregii țări.

Cerem guvernului PSD să-şi amintească faptul că avem un Minister al Muncii şi Justiției Sociale, care a uitat sau nu doreşte să facă justiție socială şi să se ocupe în mod unitar de acei semeni ai noştri care au nevoi sociale diverse, fiind persoane cu dizabilități sau însoțitorii acestor persoane, sau aflându-se în centre de protecție socială.

Cerem Guvernului să nu abandoneze persoanele cu dizabilități, tocmai ele, care au cea mai mare nevoie de grija şi solidaritatea noastră!

 

Florica Cherecheș, Deputat PNL