Comunicate

//Comunicate

COMUNICAT DE PRESÃ Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului la Sân

Având în vedere că în România sunt diagnosticate în fiecare an între 6.500 și 10.000 de noi paciente cu cancer de sân, pentru a contribui la creşterea gradului de conştientizare asupra importanţei prevenţiei şi depistării la timp a cancerului la sân, organizaţia de femei a PNL, în colaborare cu Centrul de radiologie şi diagnostic „Transilvania

2 octombrie 2017|Comunicate, Presă|

Comunicat de presă Moțiunea simplă pe educație ”România fără educație de calitate este o Românie săracă!”

  Cum începe anul școlar 2017-2018? Dezastruos! Din acest motiv, PNL și USR au depus în această săptămână o moțiune simplă pe educație. Am afirmat în textul moțiunii că anul școlar începe: 1. Fără manuale 177.000 de elevi din clasa a V-a încep anul școlar fără manuale pe bănci. Programe finalizate târziu, licitații întârziate, dezinteres,

14 septembrie 2017|Comunicate, Presă|

Comunicat de presă – Ambrozie!

Având în vedere că suntem în plin sezon de înflorire a ambroziei, planta cea mai alergenă din România, care cauzează alergii severe, și în urma sesizărilor venite de la diverși cetățeni, am transmis Consiliului Județean și spre știință, Prefecturii, adresa anexată. Solicit Consiliului Județean să dispună curățarea marginilor drumurilor județene de ambrozie, și să ceară

7 septembrie 2017|Comunicate, Presă|

Comunicat de presă PSD lovește din nou, noaptea ca hoții! Ministrul educației a demis prin fax, vineri seară, 13 inspectori școlari generali

Pentru a netezi calea membrilor sau a simpatizanților PSD către inspectoratele școlare județene sau unități școlare, ministrul Pop a demis vineri seara târziu, după bunul obicei al PSD de a face lucruri nepermise noaptea, 13 inspectori școlari județeni, anunțându-le decizia prin ordin de ministru trimis prin fax. După doar două zile, domnul ministru vine și

22 august 2017|Comunicate, Presă|

Comunicat de presă Îndrăzniți să loviți și în persoanele cu dizabilități?

Încă o lovitură pentru oamenii care muncesc cinstit în țara asta, pentru persoanele cu dizabilități care nu vor să stea cu mâna întinsă ci preferă să lucreze în ateliere protejate. Ordonanța 60, emisă săptămâna trecută, modifică Legea 448, care se referă la persoanele cu handicap, și obligă angajatorii cu peste 50 de salariati, care nu

10 august 2017|Comunicate, Presă|

Comunicat de presă Educația fizică înseamnă mișcare, nu teorie, domnule ministru!

De parcă nu ar fi suficient că greutatea ghiozdanelor e aproape egală cu cea a elevilor din ciclul primar și gimnazial, aceștia  având mari probleme să și le care la școală, părinții fiind adesea nevoiți să o facă în locul lor, ministrul educației ne-a anunțat triumfător noua apariție din categoria manualelor: cel de Educație fizică

28 iulie 2017|Comunicate, Presă|

Comunicat de presă Unde sunt 94.572 de tineri între 15-19 ani?

Câteva concluzii privitoare la examenul de bacalureat, cu referire directă la importanţa dezvoltării învăţământului profesional „Rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele acestui examen este de 71,4% (cu 4,7% peste rata de promovare din aceeaşi sesiune a anului trecut - 66,7%). Mai exact, au promovat 91.754 de candidaţi dintr-un total de 128.503 candidaţi prezenţi.”,

13 iulie 2017|Comunicate, Presă|

Comunicat de presă Salut cu satisfacție retrimiterea la Parlament a legii învățământului profesional

  În cursul zilei de azi, președintele Iohannis a cerut reexaminarea de către Parlament a Legii învățământului profesional, respectiv Legea de aprobare a OUG 81/2016, și a acceptat solicitarea mea , transmisă săptămâna trecută Administrației Prezidențiale. Motivația Președintelui a fost că legea, așa cum a fost adoptată de către Senat, diferă mult de cea trimisă

10 iulie 2017|Comunicate, Presă|

Comunicat de presă Solicit modificarea Legii învățământului profesional dual

România înregistrează cel mai mare deficit de forță de muncă din regiune și o creștere a ratei de abandon școlar, o realitate ignorată de ani de zile de către cei care iau deciziile majore în educație. Dezvoltarea învățământului profesional dual ar rezolva aceste probleme și ar reduce și fenomenul migrațional al tinerilor, în căutarea unui

5 iulie 2017|Apariții în presă, Comunicate|

COMUNICAT DE PRESĂ Vizita în Slovacia, ca membru al unei delegaţii parlamentare

În perioada 15-16 iunie 2017, la invitaţia domnului Ľubomír Petrák, președintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din cadrul Consiliului Național al Republicii Slovace, am efectuat o vizită la Bratislava, împreună cu alți colegi din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor. Delegația a fost condusă de doamna deputat Theodora Șotcan,

21 iunie 2017|Comunicate, Presă|