Cu ocazia Zilei internaţionale a cãrţii pentru copii şi tineret, Organizaţia Femeilor Liberale din Oradea organizează şi în acest an acţiunea de colectare de cărţi pentru copii sau tineret. Acţiunea se va desfãşura în perioada 02.04.2015 – 01.06.2015.

Orãdenii care doresc sã doneze cãrţi pentru copii şi tineret, în stare bunã sau noi, pot sã le aducã la sediul Biroului parlamentar al doamnei deputat Florica Cherecheş, din Oradea, str. Roman Ciorogariu nr. 24, et. I sau la sediul Partidului Naţional Liberal din Oradea, Parcul Traian nr. 14.

Cãrţile colectate vor fi donate şcolilor din subordinea Liceului Teoretic din Bratca, unde învaţă peste 1.000 de elevi din clasele 0 – XII.

Totodată, în cadrul acestei campanii, un grup de copii din comuna Bratca vor fi invitaţi, pe cheltuiala femeilor liberale, la o piesă de teatru pentru copii, unde aceştia se vor întâlni atât cu personaje din poveşti, cât şi cu o parte dintre copiii care au donat cărţi.

Scopul acestei acţiuni este de a încuraja lectura, a oferi posibilitatea copiilor de a avea acces la cât mai multe cãrţi prin îmbogãţirea fondului de carte pentru copii din bibliotecile comunale bihorene. Un alt scop este încurajarea interacţiunii dintre copiii din diverse medii şi a solidarităţii dintre aceştia. Menţionăm că în urma acţiunii de anul trecut s-au strâns peste 600 de cărţi, care au fost donate bibliotecii din satul Husasău de Criş.

Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0770.784.762 sau 0259.416.864.